Costul de producție la hectar reprezintă suma tuturor cheltuielilor făcute pentru o cultură, de la pregătirea terenului până la recoltare și depozitare, împărțită la suprafața cultivată. Împărțit apoi la producția obținută, el arată cât costă o tonă de grâu, de porumb sau de floarea-soarelui. Fără această cifră, fermierul nu poate ști dacă prețul oferit de cumpărător acoperă munca unui an.
Ce cheltuieli intră în costul de producție la hectar?
În costul de producție la hectar intră toate cheltuielile directe ale culturii, plus partea care îi revine din cheltuielile generale ale fermei.
- Inputuri: sămânță, îngrășăminte, produse de protecție a plantelor.
- Lucrări mecanizate: arat sau lucrări minime, semănat, erbicidat, tratamente, recoltat, transport. Se socotesc și când se fac cu utilaje proprii, nu doar când se plătesc unui prestator.
- Terenul: arenda plătită sau, pentru terenul propriu, valoarea arenzii la care s-a renunțat.
- Muncă: salarii, zilieri și timpul membrilor familiei, evaluat la un tarif realist.
- Cheltuieli generale: asigurare, dobânzi, contabilitate, întreținerea clădirilor, amortizarea utilajelor.
- După recoltare: uscare, condiționare, depozitare, pierderi în magazie.
Cum se calculează costul unei lucrări făcute cu utilajele proprii?
Costul unei lucrări făcute cu utilaje proprii se obține adunând motorina consumată, uzura și întreținerea utilajului și munca tractoristului, raportate la hectar. Consumul de motorină se măsoară cel mai simplu prin umplerea rezervorului înainte și după o parcelă de suprafață cunoscută.
Amortizarea se calculează împărțind diferența dintre prețul de achiziție și valoarea estimată la revânzare la numărul de ani de folosire, apoi la hectarele lucrate anual. Un tractor scump folosit pe o suprafață mică are un cost pe hectar ridicat, motiv pentru care o comparație cu tarifele prestatorilor este utilă la fiecare investiție. Mai multe idei despre această alegere apar în articolul despre reducerea costurilor în ferma agricolă.
Cum se trece de la costul pe hectar la costul pe tonă?
Costul pe tonă se obține împărțind costul total la hectar la producția medie la hectar, exprimată în tone. Cifrele de mai jos sunt rotunde și servesc doar pentru a arăta calculul; valorile reale diferă de la fermă la fermă și de la an la an.
| Cost total la hectar | Producție la hectar | Cost pe tonă |
|---|---|---|
| 6.000 lei | 4 t | 1.500 lei |
| 6.000 lei | 5 t | 1.200 lei |
| 6.000 lei | 6 t | 1.000 lei |
| 6.000 lei | 8 t | 750 lei |
Tabelul arată de ce producția contează la fel de mult ca economiile: la aceeași cheltuială, o tonă în plus la hectar scade sensibil costul fiecărei tone. Măsurarea corectă a producției este explicată în ghidul despre calculul randamentului unei culturi.
Ce este prețul minim de vânzare și cum se află?
Prețul minim de vânzare este prețul pe tonă la care încasările acoperă exact costul de producție, fără profit și fără pierdere. Se calculează scăzând din costul total la hectar sprijinul primit pe hectar, apoi împărțind rezultatul la producție.
Calculul se face în trei variante: pentru un an slab, unul mediu și unul bun. Dacă prețul oferit pe piață se apropie de pragul din varianta slabă, cultura are o marjă de siguranță mică, iar contractarea unei părți din producție înainte de recoltare poate reduce riscul.
Ce greșeli fac costul de producție să pară mai mic decât este?
Costul de producție pare mai mic decât este atunci când cheltuielile care nu se plătesc pe loc sunt lăsate în afara calculului. Cele mai frecvente omisiuni sunt:
- munca proprie și a familiei, trecută ca gratuită;
- arenda pentru terenul propriu, deși acel teren ar putea aduce un venit dacă ar fi dat în arendă;
- amortizarea utilajelor, considerată „bani deja cheltuiți”;
- dobânzile la creditele pentru inputuri;
- pierderile la uscare și în depozit, care scad cantitatea vândută față de cea recoltată.
Valoarea arenzii folosită în calcul se poate compara cu nivelurile obișnuite din zonă, descrise în articolul despre sistemul de arendă a terenurilor agricole.
Cum se ține evidența costurilor pe parcela de cultură?
Evidența costurilor se ține cel mai bine pe parcelă și pe cultură, într-un registru sau un tabel completat după fiecare lucrare. Fiecare rând conține data, lucrarea, suprafața, cantitățile de inputuri, motorina, orele de muncă și suma.
La sfârșitul sezonului, totalurile pe parcelă permit compararea culturilor între ele și a aceleiași culturi de la un an la altul. După doi-trei ani de evidență apar tiparele: parcelele care costă mult și produc puțin, lucrările care pot fi rărite, culturile care merită extinse. Aceeași logică stă la baza deciziilor discutate în ghidul despre creșterea profitabilității unei exploatații agricole.
