Veolia își continuă parteneriatul strategic cu Municipiul Ploiești printr-un program major de investiții

Prin prelungirea contractului de concesiune a apei până în 2037, Veolia va aloca investiții pentru a asigura accesul la serviciile de apă și canalizare pentru peste 99% din populație și pentru a reduce pierderile în rețeaua de apă la maximum 20%.

> Contractul se concentrează pe implementarea de soluții de depoluare, în conformitate cu planul strategic GreenUp, care contribuie și la respectarea strictă a standardelor UE de tratare a apelor uzate.

> Programul de investiții include construcția unei noi stații de epurare a apelor uzate care să respecte standardele de calitate și Directivele Europene privind Apa și Apele Uzate, care va fi autosustenabilă într-un procent de peste 50%.

Apa Nova Ploiești (ANP), parte a Veolia România, și Municipiul Ploiești au semnat în luna mai 2024 prelungirea contractului de concesiune până în 2037, asigurând continuitatea serviciilor de alimentare cu apă potabilă și canalizare pentru locuitori și consolidând parteneriatul de peste 20 ani. Prin prelungirea acestui contract, se vor aloca investiții care vor asigura accesul la servicii de apă și canalizare pentru peste 99% din populația municipiului, reducerea pierderilor din rețeaua de apă la un maxim de 20%, dar și o aliniere la normativele europene privind tratarea apelor uzate urbane.

Programul de investiții se va concentra pe mai multe arii-cheie, cum ar fi construcția unei noi stații de epurare a apelor uzate pentru a respecta standardele de calitate, precum și Directivele Europene privind Apa și Apele Uzate. Construcția și operarea noii stații de epurare, pe o perioadă de 12 ani, va contribui semnificativ la atingerea țintelor de mediu, asigurând protecția apei, solului, calității aerului și mediului, obiective aliniate cu scopul Grupului Veolia. În mod notabil, stația va fi autosustenabilă într-un procent de peste 50%. Aceasta va utiliza nămolul pentru a produce biogaz, asigurând și dezvoltarea economiei circulare. Acest biogaz va genera căldură și electricitate, satisfăcând nevoile energetice ale stației și reducând impactul acesteia asupra mediului.

Extinderea acestui parteneriat este încă o dovadă a profesionalismului și expertizei de care Veolia dă dovadă, pe plan local, de peste 20 de ani. Vom rămâne la fel de dedicați, în continuare, pentru a asigura ploieștenilor servicii esențiale, la cele mai înalte standarde de calitate, la un tarif accesibil. Prin integrarea de noi tehnologii și soluții sustenabile, contractul de concesiune se aliniază obiectivelor programului strategic Veolia – GreenUp 2024-2027, de accelerare a transformării ecologice prin cei 3 piloni de acțiune: depoluare, decarbonizare și regenerare resurse,” a declarat Mădălin Mihailovici, CEO Veolia România. 

Îmbunătățirea eficienței sistemului de alimentare cu apă va conserva resursele și va reduce consumul de energie, contribuind la adaptarea la schimbările climatice și la minimizarea impactului acestora asupra populației. Extinderea rețelelor de apă și canalizare va asigura accesul mai multor locuitori la servicii esențiale, va reduce utilizarea foselor septice și riscul de contaminare a apei subterane.

Implementarea programului de investiții va permite conformarea la toate cerințele legale, eliminând necesitatea unor investiții suplimentare din partea Municipiului Ploiești. Municipalitatea va oferi însă suport esențial, inclusiv aprobările necesare, și va monitoriza continuu progresul programului printr-un Comitet de Coordonare format din reprezentanți ai ambelor părți. În plus, strategia tarifară va fi aprobată de Consiliul Local al Municipiului Ploiești și avizată de Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice.

DESPRE VEOLIA

Grupul Veolia își propune să fie compania de referință pentru transformarea ecologică. Cu o prezență pe 5 continente și aproape 218.000 de angajați în întreaga lume, Grupul oferă soluții utile și practice pentru gestionarea apei, deșeurilor și energiei, care să contribuie la o schimbare radicală a contextului actual. Prin intermediul celor trei divizii complementare, Veolia ajută la dezvoltarea accesului la resurse, la conservarea și refacerea acestora. În 2023, Grupul Veolia a furnizat apă potabilă pentru 113 de milioane de persoane și servicii de canalizare pentru 103 de milioane de persoane, a produs aproape 42 de milioane de terrawați oră de energie și a tratat 63 de milioane de tone metrice de deșeuri. Veolia Environnement (Paris Euronext: VIE) a obținut venituri consolidate de 45.351 miliarde de euro în 2023 – www.veolia.ro

▁▁▁

Articolul Veolia își continuă parteneriatul strategic cu Municipiul Ploiești printr-un program major de investiții a aparut prima data pe Prahova Business.

Previous post Servicii Contabile București – RealCont
Next post Laptele de capră și motivele pentru care poți începe o afacere de succes cu produse lactate de acest tip