Pieton accidentat pe DN1 la Barcanesti! Trafic dirijat in zona!

Un accident rutier grav a avut loc în cursul serii de sâmbătă, 23 Martie 2024, pe Drumul Național 1, pe raza localității Bărcănești.

Potrivit IPJ Prahova, în jurul orei 20:45, polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe Drumul Național 1, în localitatea Bărcănești.

Din primele verificări, a reieșit faptul că un tânăr de 29 de ani, în timp ce conducea un autoturism ar fi acroșat un bărbat de 50 de ani, care se afla în traversarea părții carosabile.

Așa cum au transmis polițiștii, în urma producerii accidentului a rezultat vătămarea corporală a pietonului, care a fost transportat la o unitate medicală pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.

Conducătorul auto au fost testat cu aparatul etilotest, valoarea indicată fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În zona producerii accidentului traficul rutier este dirijat de către polițiștii rutieri.

În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Articolul Pieton accidentat pe DN1 la Barcanesti! Trafic dirijat in zona! a aparut prima data pe Prahova Business.

Previous post Cap de afis al revistei ploiestene, pe listele Romania in Actiune pentru Consiliul Local Ploiesti
Next post Tips&tricks: de ce sa alegi seminee electrice, in detrimentul celor clasice?