Prima dată când am văzut, pe un ecran mic și cam prăfuit, finala de la Blackpool, nu știam aproape nimic despre dansul de competiție. Habar n-aveam ce e un quickstep sau de ce o rochie de concurs poate costa cât o mașină second-hand. Am rămas însă cu ochii pironiți la cuplul care aluneca prin sală de parcă podeaua ar fi fost dintr-un alt material decât cel pe care călcăm noi muritorii. Atunci mi-a picat fisa, dacă pot să zic așa, că dansul, când e luat în serios, nu mai e simplă mișcare, ci o poveste spusă fără cuvinte.
Întrebarea vine de la sine după o astfel de imagine. Unde se adună oamenii ăștia? Unde merg dansatorii ca să se măsoare între ei, să învețe meserie, să se sărbătorească reciproc? Răspunsul nu e unul singur, fiindcă dansul vorbește în multe dialecte, iar fiecare dialect și-a ridicat propriile catedrale. Hai să le luăm pe rând, fără grabă, așa cum le-aș povesti unui prieten la o cafea.
Blackpool, locul pe care toți îl numesc templul dansului
Există un nume pe care îl rostesc cu un respect aproape religios și dansatorii de salon, și antrenorii, și jurații aceia severi din toată lumea. Numele acela e Blackpool. Festivalul se ține în orașul omonim de pe coasta engleză, în legendara sală Empress Ballroom din Winter Gardens, neîntrerupt încă din 1920. E cel mai vechi concurs de dans de salon din lume și, totodată, cel mai mare ca anvergură. La o singură ediție au venit peste 2900 de cupluri din aproape 60 de țări, ceea ce spune destul de mult despre forța lui de atracție.
Lumea îl compară des cu Wimbledonul, iar comparația chiar se ține. Ca în tenis, prestigiul vine din vechime, din tradiția neclintită și din senzația aceea că, dacă reușești aici, ai reușit cu adevărat. Sportivii vorbesc despre Blackpool nu ca despre o competiție obișnuită, ci ca despre un vis purtat ani de zile. Cine câștigă pe parchetul acela intră, fără pic de exagerare, în istoria disciplinei.
Ce se dansează pe parchetul de la Empress Ballroom
Programul acoperă dansurile standard, cele latino-americane și stilul american smooth, iar în jurul lui gravitează și British Open Championships. Sunt categorii pentru amatori și pentru profesioniști, pentru cupluri individuale și pentru echipe de formație. Funcționează chiar și un festival separat pentru juniori, fiindcă lumea asta își crește campionii de mici. Atmosfera amestecă ciudat tensiunea sportivă cu eleganța unui bal de secol trecut, și exact contrastul ăsta o face memorabilă.
Noi, românii, am avut motive serioase de bucurie aici în ultima vreme. Cuplul Rareș Cojoc și Andreea Matei a cucerit aurul la Grand Slam-ul World DanceSport Federation desfășurat la Blackpool, după ce cu un sezon înainte se opriseră pe locul al doilea. Pentru ei a fost încununarea unor ani întregi de muncă, iar pentru dansul sportiv românesc, dovada că se poate ajunge fix în vârf. Presa a scris atunci, pe bună dreptate, că România a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului într-un loc unde fiecare detaliu, de la tehnică la expresivitate, se cântărește la microscop.
Mai e și partea aceea de poveste pe care n-o poți trece cu vederea. Blackpool a inspirat cinema, de la filmul japonez „Shall We Dance?” până la varianta americană cu Richard Gere și Jennifer Lopez. Când un concurs ajunge subiect de film, înseamnă că a ieșit demult din limitele sportului și a intrat în cultura populară. Asta, cred eu, e definiția unui festival cu adevărat important.
Jacob’s Pillow, unde dansul se respiră ca aerul de munte
Dacă Blackpool ține de competiție, Jacob’s Pillow ține de artă în starea ei cea mai liberă. Festivalul se desfășoară din 1933 în dealurile Berkshire din vestul statului Massachusetts, pe o moșie de peste 200 de hectare devenită monument istoric național. E cel mai longeviv festival internațional de dans din America și are o aură pe care puțini reușesc să o descrie fără să devină lirici. Vorbim de zeci de companii care vin în fiecare vară și de sute de spectacole, discuții și evenimente, multe dintre ele gratuite.
Frumusețea locului stă în diversitate. Într-un singur sezon poți vedea balet clasic, dans contemporan radical, flamenco, dans hawaian tradițional, mișcare din diaspora africană și piese în care dansatorii interacționează cu roboți. Companii uriașe ca Martha Graham Dance Company sau Paul Taylor Dance Company împart afișul cu nume mai tinere și mai îndrăznețe. E genul de program care îți arată, fără să-ți țină morală, că dansul nu are o singură formă corectă, ci o mie de forme adevărate.
Un loc de pelerinaj pentru cine vrea să învețe
Pe lângă spectacole, Jacob’s Pillow găzduiește una dintre cele mai respectate școli profesioniste de dans din Statele Unite. Tinerii vin aici să se antreneze, să fie văzuți, să facă primii pași spre o carieră adevărată. Arhiva festivalului păstrează filme, fotografii și programe vechi de zeci de ani, o memorie vie a artei. Cineva îmi spunea cândva că acolo simți, aproape fizic, greutatea istoriei dansului, și abia acum înțeleg ce voia să zică.
American Dance Festival și marea școală a dansului modern
Tot peste ocean, dar cu o personalitate complet aparte, se află American Dance Festival, o instituție care a modelat decenii întregi din evoluția dansului modern. Multă vreme s-a desfășurat în Carolina de Nord și a funcționat ca un laborator unde coregrafi din toată lumea veneau să creeze, să predea și să riște. Pentru dansul american contemporan, locul ăsta a fost un fel de incubator, un spațiu în care ideile noi prindeau curaj. Mulți coregrafi care contează azi au trecut, într-o formă sau alta, prin acel festival.
Ce-mi place la festivalurile de tipul ăsta e că nu se mulțumesc să prezinte spectacole gata făcute. Ele produc, comandă, provoacă. Publicul vede premiere mondiale, lucrări care nu existau cu o săptămână înainte. E o senzație rară să stai în sală știind că ești printre primii oameni de pe planetă care văd o anumită mișcare născându-se.
Festivalul de la Edinburgh și un oraș transformat în scenă
Când vine vorba de festivaluri europene unde dansul ocupă un loc de cinste, Edinburgh sare repede în minte. Festivalul Internațional de la Edinburgh adună an de an producții de teatru, muzică și dans din toată lumea, iar partea de dans nu e nicidecum o anexă. Companii de balet și de dans contemporan vin aici ca să fie văzute de critici, de programatori și de public deopotrivă. Orașul întreg, cu castelul lui și cu străzile pietruite, devine un soi de decor uriaș.
Edinburgh impresionează prin densitate. În aceeași perioadă a anului se suprapun mai multe festivaluri, printre care și celebrul Fringe, așa că un trecător poate da, fără să caute, peste un spectacol de dans pe o scenă improvizată într-o curte interioară. Am auzit oameni povestind că au descoperit acolo, din pură întâmplare, companii pe care le urmăresc acum de ani buni. Surpriza asta face parte din farmecul locului.
Sevilla și Bienala de Flamenco, inima pasiunii andaluze
Flamenco nu e doar un dans, e o stare de spirit, și nicăieri n-o simți mai apăsat ca în Andaluzia. Sevilla găzduiește Bienala de Flamenco, considerată cel mai important eveniment dedicat acestei arte din întreaga lume. O dată la doi ani, orașul se umple de dansatori, chitariști și cântăreți care duc mai departe o tradiție crescută din amestecul de influențe rome, arabe și evreiești. Fiecare bătaie de tocuri, fiecare pocnet din palme spune o poveste despre dragoste, luptă și supraviețuire.
Pe mine mă fascinează cât de puțin are de-a face flamenco cu zâmbetul forțat pe care îl asociem uneori cu spectacolul. Aici emoția e crudă, aproape dureroasă, iar dansatorii n-o ascund. Bienala scoate la lumină atât maeștri consacrați, cât și voci tinere care reinterpretează forma fără s-o trădeze. E un festival despre rădăcini, dar și despre cum rădăcinile acelea continuă să dea ramuri noi.
Buenos Aires și tangoul care pulsează în fiecare colț de stradă
Despre tango se spune că s-a născut pe la 1880, în zona Río de la Plata, între Argentina și Uruguay, și că a urcat dintr-o lume modestă până la statutul de simbol cultural global. Buenos Aires e capitala lui necontestată, iar Festivalul și Campionatul Mondial de Tango sunt momentul în care orașul își dezgolește sufletul. Câteva săptămâni la rând, milongas, adică acele localuri unde se dansează tango, se umplu până la refuz, iar pe scene se desfășoară competiții care strâng perechi din zeci de țări.
Tangoul are ceva ce alte dansuri nu prea au, o intimitate aproape stânjenitoare între parteneri. Doi oameni care poate nici nu se cunosc bine se țin strâns, respiră în același ritm și construiesc împreună o conversație fără cuvinte. La festivalul din Buenos Aires vezi conversația asta dusă la rang de artă, cu o tehnică impresionantă și cu o melancolie care îți intră sub piele. E genul de spectacol după care ieși în stradă altfel decât ai intrat.
Carnavalul de la Rio, când un oraș întreg dansează samba
Greu de imaginat un festival care să pună mai mulți oameni în mișcare decât Carnavalul de la Rio de Janeiro. Anual, cu puțin înainte de Paștele catolic, orașul se preface într-o explozie de culoare, ritm și energie pură. Inima evenimentului e defilarea școlilor de samba în Sambadrome, o arenă construită special pentru asta, unde coregrafii cu sute de dansatori în costume strălucitoare se întrec pentru titlu. În jurul lor, străzile devin o petrecere uriașă care ține zile întregi.
Aici nu mai vorbim de doi parteneri pe parchet, ci de comunități întregi care repetă luni de zile pentru câteva minute de glorie. Samba devine un fenomen social, o formă de mândrie de cartier și de identitate. Mi se pare emoționant gândul că oameni care n-au profesat niciodată dansul ajung, pentru o noapte, vedetele propriei povești. Carnavalul demonstrează limpede că dansul aparține tuturor, nu doar celor cu pantofi scumpi și diplome la perete.
Lumea congreselor de salsa și a dansului social latino
Dincolo de marile competiții și de spectacolele de pe scenă se întinde o rețea întreagă de evenimente unde dansul nu se judecă, ci pur și simplu se trăiește. Mă refer la congresele de salsa, bachata și kizomba care se țin în zeci de orașe de pe glob, de la Los Angeles la Berlin și de la Istanbul la Cluj. Oamenii vin aici să danseze nopți întregi, să ia lecții cu instructori internaționali și să se cunoască între ei. Atmosfera e caldă, relaxată, foarte departe de încordarea unei finale de campionat.
Partea bună la congresele astea e că primesc pe oricine. Poți fi începător absolut, poți avea două picioare stângi, și tot vei găsi un partener dispus să te poarte prin câțiva pași. De aici vine și o întrebare pe care mi-au pus-o destui prieteni care voiau să înceapă. Unde te poți simți în largul tău dansând alături de un partener profesionist? Răspunsul, de cele mai multe ori, e fix într-un astfel de spațiu prietenos, unde nimeni nu te ia la rost și toți au fost, cândva, la fel de stângaci ca tine.
De ce contează partenerul mai mult decât crezi
În dansul de pereche, jumătate din experiență ține de cel cu care dansezi. Un partener bun te face să pari mai priceput decât ești, te ghidează, îți acoperă greșelile cu o eleganță pe care nici n-o observi. De-aia, la congrese, oamenii caută profesioniștii nu doar pentru tehnică, ci pentru încrederea pe care ți-o dau. E un mic miracol social faptul că poți construi câteva minute de armonie cu un străin.
Festivalurile de dans popular și moștenirea pe care o purtăm
Ar fi nedrept să înșirăm marile festivaluri ale lumii și să uităm de dansul tradițional, cel care ne leagă de strămoși. În toată Europa, și mai ales pe la noi, festivalurile de folclor sunt locuri unde costumele, pașii și melodiile vechi de sute de ani prind iar viață. România stă bine la capitolul ăsta, cu evenimente care adună ansambluri din toate zonele țării. Călușul, de pildă, e recunoscut de UNESCO drept patrimoniu cultural imaterial al umanității, ceea ce spune ceva despre valoarea lui.
La festivalurile astea nu vezi competiție în sensul dur al cuvântului, ci mai degrabă o sărbătoare a apartenenței. Bătrânii privesc cu lacrimi în ochi, copiii prind pașii din mers, iar muzica te ia cu ea fără să-ți ceară voie. Cred sincer că un asemenea festival îți spune mai multe despre un popor decât multe muzee la un loc. Dansul popular e memorie pusă în mișcare, iar memoria asta merită păstrată vie.
Cum dialoghează tradiția cu scena mare
Un lucru frumos se întâmplă în ultima vreme, anume că dansul tradițional începe să stea de vorbă cu cel contemporan. Coregrafi tineri iau pași din folclor și îi reașază în spectacole moderne, prezentate pe scene serioase. Festivaluri ca Jacob’s Pillow includ deja, an de an, forme de dans etnic din culturi foarte diferite. Ies de aici creații surprinzătoare, în care vechiul și noul nu se ceartă, ci își dau mâna.
Euro Dance Festival și marea adunare a amatorilor
Pentru cine crede că festivalurile de dans de salon rămân rezervate doar profesioniștilor, există un răspuns liniștitor în Germania. La Rust se ține anual Euro Dance Festival, considerat cel mai mare festival de dans pentru amatori din lume. Aici, spectacolele cu dansatori profesioniști se împletesc cu ateliere deschise tuturor, de la începători până la avansați. E un model diferit de cel de la Blackpool, fiindcă accentul cade pe participare, nu pe ierarhie.
Ideea din spate mi se pare excelentă. În loc să stai doar în tribună și să admiri, te ridici și înveți, primești îndrumare directă, dansezi umăr la umăr cu oameni veniți din zeci de țări. Festivalul ăsta dovedește că nu trebuie să fii campion ca să faci parte din lumea dansului. Trebuie doar să-ți dorești și să ai curajul de a greși în public.
Ce leagă toate aceste festivaluri și de ce merită căutate
Dacă pun cap la cap tot ce am povestit până aici, văd un fir care le unește pe toate. Fie că vorbim de eleganța rece de la Blackpool, de îndrăzneala de la Jacob’s Pillow sau de haosul vesel de la Rio, fiecare festival e, în fond, o întâlnire. Oameni care lasă totul deoparte pentru câteva zile și se strâng într-un loc ca să celebreze ceva ce nu se poate explica decât prin mișcare. E o nevoie veche de când lumea, nevoia de a fi împreună și de a simți la unison.
Diferențele dintre ele nu sunt un minus, ci o bogăție. Cine e pasionat de competiție își găsește locul la Blackpool, un spirit artistic respiră ușurat la Edinburgh sau în Berkshire, iar cine vrea pur și simplu să se distreze alege între nopțile de salsa și nebunia carnavalului. Important e să nu rămâi mereu de partea cealaltă a ecranului, așa cum am stat eu prima oară. La un moment dat merită să cumperi un bilet și să te duci acolo unde se întâmplă totul.
Mai e ceva ce am priceput privind toate astea de-a lungul anilor. Marile festivaluri de dans nu sunt importante doar pentru trofeele lor sau pentru numele celebre care urcă pe scenă. Sunt importante fiindcă păstrează aprinsă o flacără care arde în noi de zeci de mii de ani, de pe vremea când oamenii băteau din picioare în jurul focului. Dansul a fost dintotdeauna felul nostru de a spune că suntem vii, iar festivalurile astea nu fac altceva decât să ne aducă aminte, an de an, cât de frumos e să dansezi.
Întrebări frecvente despre festivalurile de dans
Care este cel mai important festival de dans din lume
Blackpool Dance Festival este considerat cel mai important festival de dans de salon din lume. Se desfășoară din 1920 în sala Empress Ballroom din Blackpool, Anglia, este cel mai vechi și cel mai mare concurs de profil și e supranumit „Wimbledonul dansului sportiv”. Pentru perechile de dans standard și latino, o victorie aici reprezintă cea mai înaltă recunoaștere posibilă la nivel internațional.
Care este cel mai vechi festival de dans de salon
Cel mai vechi festival de dans de salon este tot Blackpool Dance Festival, organizat fără întrerupere din 1920. Tradiția lui de peste un secol, alături de standardele tehnice și artistice foarte ridicate, îl așază într-o categorie aparte. Tocmai vechimea îi dă acel prestigiu pe care alte competiții, oricât de spectaculoase, încă îl construiesc.
Ce festivaluri de dans contemporan merită vizitate
Pentru dansul contemporan și modern, cele mai cunoscute repere sunt Jacob’s Pillow din Statele Unite, activ din 1933, American Dance Festival, un adevărat laborator al dansului modern american, și componenta de dans a Festivalului Internațional de la Edinburgh. La aceste evenimente vezi premiere mondiale, companii de top și o varietate uriașă de stiluri, de la balet clasic la mișcare experimentală.
Pot participa și amatorii la festivalurile de dans
Da, multe festivaluri sunt gândite chiar pentru amatori. Euro Dance Festival din Rust, Germania, este cel mai mare festival de dans pentru amatori din lume și combină spectacole cu ateliere deschise tuturor nivelurilor. În plus, congresele de salsa, bachata și kizomba din numeroase orașe primesc bucuroase și începătorii, oferind lecții cu instructori internaționali și ocazia de a dansa cu parteneri experimentați.
Unde se dansează cel mai autentic tango și flamenco
Tangoul își are inima la Buenos Aires, unde Festivalul și Campionatul Mondial de Tango adună perechi din întreaga lume în jurul milongelor și al competițiilor de pe scenă. Flamenco trăiește cel mai intens la Sevilla, prin Bienala de Flamenco, considerată cel mai important eveniment dedicat acestei arte. Ambele orașe oferă experiența cea mai apropiată de sursa originală a acestor dansuri.
Există festivaluri de dans importante în România
Da, România are atât o scenă activă de dans sportiv, cu sportivi care au câștigat recent aurul la Blackpool, cât și numeroase festivaluri de folclor care păstrează vie tradiția dansului popular. Călușul românesc este recunoscut de UNESCO ca patrimoniu cultural imaterial al umanității. La acestea se adaugă festivalurile și congresele de dansuri latino care au crescut mult în orașe precum Cluj-Napoca, București sau Timișoara.
Cum aleg primul meu festival de dans dacă sunt începător
Dacă pornești de la zero, cel mai simplu este să alegi un eveniment axat pe participare, nu pe competiție. Un congres de salsa sau bachata ori un festival cu ateliere precum Euro Dance Festival îți oferă lecții pentru începători și un mediu relaxat, fără presiune. Te poți bucura de spectacole, poți învăța câțiva pași și poți dansa cu parteneri răbdători, exact genul de context care îți dă încredere să continui.
