„Vom face tot ce putem pentru a evita greva generală a profesorilor”. Este aceasta prima reacție a ministrului Educației, după ce cadrele didactice au dat anunțul care îngrijorează pe toată lumea!
„Consider că, în ceea ce privește actul educațional, el ar trebuie afectat cât mai puțin de astfel de chestiuni. Există perspectiva unei întâlniri, la nivelul liderilor coaliției, în zilele următoare. Vreau să cred că nu ajungem luni la această formă de protest.
Și vom face tot ceea ce ne stă nouă în putință, de la ministerul Educației, pentru ca discuțiile pe revendicările cadrelor didactice să fie purtate cu succces, în așa fel încât să ajungem la ceea ce ei își doresc, ca obiectiv macro: la o salarizare decentă și motivantă.”, a declarant Ligia Deca într-o intervenție televizată.
De altfel, Ministrul Educației, a anunțat și că a semnat Ordinul de Ministru privind componența echipei care să negocieze cu sindicatele. Declarația ministrului vine după ce federațiile din educație au anunțat azi grevă de avertisment pentru miercuri, 17 mai, între 11.00 și 13.00 și grevă generală din data de 22 mai.
Articolul Reactia Ministrului Educatiei dupa anuntul sindicalistilor ca intra in GREVA GENERALA a aparut prima data pe Prahova Business – Despre afaceri. Zi de zi – Primul cotidian online de afaceri din Prahova.