Petrolul Ploiesti bate Chindia Targoviste, la Ploiesti …in deplasare si revine lider in play out

Petrolul Ploiesti revine pe primul loc din play out, dupa succesul reusit vineri, 5 mai a.c., pe arena Ilie Oana din Ploiesti, in fata Chindiei Targoviste, cu scorul de 2-1, intr-un meci considerat in deplasare. Târgoviștenii au fost cei care au reușit să deschidă scorul, Popadiuc (min. 5) profitând de o nesiguranță a defensivei „galben-albaștrilor” înainte de a înscrie cu un șut din interiorul careului: 1-0!

Imediat după reluare, Chindia a trecut pe lângă 2-0, la lovitura de cap a lui Corinus (min. 47), la care mingea a lovit transversala, dar apoi Florin Pîrvu, antrenorul Petrolului, a mutat inspirat, aruncându-l în luptă pe Ismael DIOMANDE, iar ivorianul și-a pus rapid amprenta pe cursul meciului, marcând, în minutul 50, cu un șut de la 25 de metri, dar și cu ajutorul lui Căbuz, păcălit de traiectoria balonului: 1-1!

Târgoviștenii au mai avut o răbufnire și, pentru câteva minute, au celebrat golul doi, după ce Popa (58) l-a învins pe Vâlceanu cu un șut din afara careului, însă VAR-ul a intervenit și a anulat golul, pentru că Buș, venit din poziție de ofsaid, a făcut un „paravan” în fața lui Meijers și a influențat decisiv faza.

Câteva minute mai târziu, Irobiso (66) a egalat și scorul barelor, cu o deviere în transversală după o centrare venită de la Budescu, dar GROZAV a fost cel care a decis, în cele din urmă, destinația celor trei puncte, printr-un sut de la 25 de metri.

Petrolul s-a impus, astfel, cu 2-1, a bifat cel de-al cincilea succes din play-out și, cu 34 de puncte, urcă, momentan, pe prima poziție de play-out.

Urmează o nouă partidă pe „Ilie Oană”, ultima din acest sezon, ce se va disputa sâmbătă, 13 mai, de la ora 14.30, cu AFC Hermannstadt.

Foto: Răzvan Păsărică.

Chindia: Căbuz – Căpușă, Celea, Corinus, Ioniță (69 Șerban) – Dulca, Akhmatov – Popadiuc, Popa, Neguț (46 Dumitrașcu) – Buș (69 Cooper). Antrenor: Anton Petrea.

Petrolul: Vîlceanu – Papp, Meijers, R. Grigore – Doua (68 Borța), Purtic (46 Diomande), Seto, Grozav, Țicu (cpt) – Irobiso (90+1 Dumitriu), Budescu (68 Moldoveanu). Antrenor: Florin Pîrvu.

Cartonașe galbene: Dumitrașcu (73), Șerban (81), Orozco (85)/Purtic (24), Meijers (36), Seto (84), Borța (90+4)

Au arbitrat: Marin Barbu – Ferencz Tunyogi și Adrian Popescu.

Rezervă: Bogdan Dumitrache.

Arbitru VAR: Ovidiu Hațegan.

Arbitru AVAR: Marius Marchidanu.

Observatori: Romulus Chihaia (pentru organizare) și Octavian Șovre (pentru arbitraj).

Articolul Petrolul Ploiesti bate Chindia Targoviste, la Ploiesti …in deplasare si revine lider in play out a aparut prima data pe Prahova Business – Despre afaceri. Zi de zi – Primul cotidian online de afaceri din Prahova.

Previous post Mierea de Manuka: beneficii pentru sanatate si frumusete (P)
Next post ROCKWOOL România susține sportul și comunitatea locală prin competiția Prahova River Bike Challenge