În acord cu misiunea nobilă a Centrului Județean pentru Cultură Prahova- aceea de corela valorile culturii tradiționale și contemporane din spațiul prahovean cu valori similare din celelalte spații românești și europene, prin manifestări de înaltă ținută științifică, reputata instituție va organiza în perioada 6-9 august 2023, „Colocviile de etnologie, istorie culturală și antropologie”. Evenimentul va avea loc în comuna Valea Doftanei, județul Prahova.
La aceste manifestări vor participa persoane de diferite formații umane și umaniste, aflate pe diferite niveluri de vârstă și carieră (studenți, masteranzi, profesori, cercetători, cadre didactice de nivel universitar, cercetători de nivel academic), care vor susține comunicări, conferințe, prelegeri, pe diferite teme de interes etnologic, antropologic etc.
Parteneri: Primăria Comunei Valea Doftanei și Liceul Tehnologic „Constantin Cantacuzino” Băicoi.
Articolul Eveniment cultural de rang national la Valea Doftanei! Aflati detaliile a aparut prima data pe Prahova Business – Despre afaceri. Zi de zi – Primul cotidian online de afaceri din Prahova.