Pentru a putea obține un gazon verde, dens și sănătos este necesar să depui foarte mult efort, așa că el nu va apărea întâmplător. Cu alte cuvinte, în fiecare lună ai câte ceva de făcut pentru un gazon perfect, motiv pentru care în rândurile imediat următoare ne propunem să facem un rezumat al lucrărilor pe care gazonul le necesită în fiecare lună calendaristică.
Dacă îți dorești un ghid mult mai complex al tuturor lucrărilor necesare, îți recomandăm să verifici calendarul de îngrijire a gazonului, acolo unde vei găsi tot ce trebuie să faci pentru un gazon impecabil. Găsești un astfel de calendar pe Gradinarul.ro, așa că merită să arunci o privire!
Ianuarie – februarie: perioada de repaus a gazonului
Cel mai adesea, în lunile ianuarie respectiv februarie nu trebuie să faci prea multe lucruri pentru întreținerea gazonului. Sunt destul de puține lucruri de făcut în această perioadă a anului, iar asta deoarece gazonul este în repaus vegetativ.
Cu toate acestea, sunt câteva lucruri pe care ar trebui să le ai în vedere. De exemplu, dacă temperaturile sunt ridicate, ai putea folosi îngrășământ lichid, astfel încât gazonul să aibă un start bun primăvara.
Fertilizarea nu este necesară în mod obișnuit, nici tunderile, scarificările sau supraînsămânțarea.
Îngrășământul îl vei aplica doar dacă temperaturile trec de 8 – 10 grade Celsius.
Luna Martie: apare necesitatea fertilizării
În prima lună de primăvară trebuie să te ocupi de fertilizarea gazonului folosind îngrășământ solid, iar mai apoi este necesar să îl uzi.
O singură irigare este mai mult decât suficientă, dar nu trebuie să uiți nici îngrășământul lichid.
Iarba va începe să crească, așa că poți avea în vedere o tundere regulată la 4-7 zile. Totodată, ai putea face și o primă scarificare, iar dacă este necesar, poți avea în vedere supraînsămânțarea.
Aprilie – Mai: tot mai multe lucrări de făcut!
Lucrările de întreținere a gazonului în perioada aprilie – mai diferă în funcție de zona unde locuiești și de condițiile climatice.
Poate fi necesar să aplici îngrășământ solid și chiar foliar, lucrare pe care o vei repeta la 7-10 zile.
Irigarea este și ea necesară dacă s-a încălzit afară, iar tunderea regulată continuă! Totodată, este o perioadă excelentă pentru supraînsămânțare!
Iunie – Iulie: apar provocările pentru întreținerea gazonului
Odată cu creșterea temperaturilor, apar și provocările! Cu alte cuvinte, ai mai mult de muncă pentru întreținerea gazonului.
Vei folosi atât îngrășământ solid, cât și lichid, vei iriga mai des, gazonul având nevoie de minim 30 de litri de apă săptămânal, și totodată gazonul va fi el tuns mai des.
August – Septembrie: întreținerea gazonului continuă
Odată cu apropierea perioadei de toamnă, numărul lucrărilor pentru întreținere a gazonului scade. Cu toate acestea, necesitatea fertilizării rămâne!
Ritmul de creștere a gazonului se îmbunătățește, ritmul de irigare va fi păstrat și totodată va fi necesară o tundere săptămânală.
Scarificarea se va face doar dacă este neapărat necesar.
Octombrie – noiembrie: perioada repausului vegetativ se apropie
În această perioadă este recomandată fertilizarea de toamnă, lucru pe care îl vei face la sfârșitul lunii octombrie.
Se recomandă folosirea unor îngrășăminte solide, cu conținut bogat de azot. Totodată, poți folosi inclusiv îngrășământ foliar.
Cantitatea de apă poate fi redusă, iar tunderea se face în continuare săptămânal. Totodată, e ultima perioadă în care mai poți face supraînsămânțarea, iar dacă e necesar, poți face o ușoară scarificare.
Decembrie: ce e de făcut în ultima zi a anului?
În ceea ce privește lucrările de întreținere a gazonului în decembrie, acestea sunt mai puține. Nu va fi necesar să folosești îngrășământ solid, dar ai putea folosi îngrășământ lichid, doar dacă vremea îți permite.
Irigarea nu este necesară, iar tunderea se poate face doar ocazional.
Pentru un ghid mult mai detaliat, mai precis și mai util, poți accesa calendarul de pe Gradinarul.ro, iar acolo vei descoperi toate detaliile importante pentru întreținerea gazonului în funcție de perioada anului în care te afli!