Solul este fundația pe care se sprijină creșterea vegetală. Calitatea acestuia, în termeni de structură, porozitate, capacitate de reținere a apei și, cel mai important, disponibilitatea nutrienților, determină direct sănătatea și randamentul plantelor. Fiecare element nutritiv joacă un rol specific și indispensabil în procesele fiziologice ale plantelor, de la fotosinteză și respirație, la dezvoltarea sistemului radicular, formarea frunzelor, florilor și fructelor.
Macronutrienți Esențiali
Macronutrienții sunt elementele necesare plantelor în cantități mari, fiind considerați „carburantul” principal pentru creșterea lor. Deficiența oricăruia dintre acești nutrienți poate duce la slăbirea plantelor, încetinirea creșterii, apariția de boli și, în cele din urmă, la pierderi de recoltă.
Azot (N)
Azotul este un component cheie al aminoacizilor, moleculele care formează proteinele, esențiale pentru structura celulară și funcțiile enzimatice. De asemenea, azotul face parte din moleculele de clorofilă, pigmentul responsabil pentru fotosinteză. O cantitate insuficientă de azot se manifestă prin îngălbenirea frunzelor (cloroză), începând de la cele inferioare, și prin creștere lentă. Pe de altă parte, un exces de azot poate duce la o creștere vegetativă luxuriantă, dar cu o rezistență redusă la boli și o producție diminuată de fructe sau flori.
Fosfor (P)
Fosforul este crucial pentru transferul de energie în plantă, fiind o componentă a moleculelor de ATP (adenozin trifosfat). Este implicat în procesele de respirație, fotosinteză și în stocarea energiei. Fosforul joacă, de asemenea, un rol vital în dezvoltarea sistemului radicular, în formarea florilor și a fructelor. Deficiența de fosfor se manifestă prin frunze de culoare verde-închis sau violacee, stagnarea creșterii și o producție redusă de semințe.
Potasiu (K)
Potasiul este esențial pentru reglarea presiunii osmotice în celulele plantelor, influențând astfel deschiderea și închiderea stomatelor, procese vitale pentru schimbul de gaze și menținerea echilibrului hidric. De asemenea, potasiul are un rol important în activarea enzimelor, în sinteza proteinelor și în transportul zaharurilor din frunze către alte părți ale plantei. O deficiență de potasiu duce la îngălbenirea marginilor frunzelor (necroză marginală), a bățului și la o rezistență scăzută la secetă și boli.
Micronutrienți Importanți
Micronutrienții, deși necesari în cantități mult mai mici decât macronutrienții, sunt la fel de importanți pentru sănătatea și dezvoltarea plantelor. Chiar și deficiențe minore de micronutrienți pot avea consecințe semnificative asupra creșterii și productivității.
Fier (Fe)
Fierul este necesar pentru sinteza clorofilei și pentru funcționarea sistemului enzimatic implicat în fotosinteză și respirație. Deficiența de fier determină cloroză interveinală la frunzele tinere (îngălbenirea țesutului dintre nervuri, în timp ce nervurile rămân verzi).
Mangan (Mn)
Manganul este implicat în procesul de fotosinteză, în activarea enzimelor și în metabolismul azotului. Simptomele deficienței de mangan includ cloroză interveinală la frunzele tinere, similară cu cea cauzată de deficitul de fier, dar adesea mai pronunțată pe partea cea mai tânără a frunzei.
Zinc (Zn)
Zincul este un component esențial al multor enzime și are un rol important în sinteza hormonilor de creștere. Deficiența de zinc se manifestă prin creștere strivită, frunze mici și deformate (uneori cu aspect de „rozete”) și cloroză interveinală pe frunzele tinere.
Cupru (Cu)
Cuprul este implicat în fotosinteză, respirație și metabolismul carbohidraților. Deficiența de cupru poate duce la albirea vârfurilor frunzelor, o producție redusă de polen și o rezistență scăzută la boli.
Bor (B)
Borul joacă un rol în diviziunea celulară, în dezvoltarea pereților celulari și în polenizare. Deficiența de bor afectează în special țesuturile tinere și în creștere, ducând la deformarea și necrozarea vârfurilor de creștere, a mugurilor și la o slăbire a fructelor.
Molibden (Mo)
Molibdenul este esențial pentru utilizarea azotului de către plante, în special pentru culturile de leguminoase care fixează azotul atmosferic prin intermediul bacteriilor simbiotice. Deficiența de molibden este rară, dar poate duce la simptome de deficiență de azot.
Surse de Îngrășăminte Naturale
Utilizarea îngrășămintelor naturale reprezintă o abordare sustenabilă și benefică pentru sănătatea solului și a plantelor. Acestea nu doar furnizează nutrienți esențiali, ci îmbunătățesc și structura solului, capacitatea sa de reținere a apei și activitatea microorganismelor benefice. Alegerea sursei potrivite depinde de necesitățile specifice ale culturilor, de tipul de sol și de disponibilitatea materialelor.
Compostul
Compostul este rezultatul descompunerii controlate a materialelor organice, cum ar fi resturi vegetale, resturi alimentare, gunoi de grajd, frunze uscate, paie și alte deșeuri biodegradabile. Este o sursă bogată și echilibrată de nutrienți, care sunt eliberați lent în sol, asigurând o aprovizionare constantă pe parcursul sezonului de creștere.
Beneficiile Compostului
Compostul îmbunătățește structura solului, făcându-l mai afânat și mai aerat, ceea ce facilitează dezvoltarea rădăcinilor. De asemenea, crește capacitatea solului de a reține apa, reducând necesitatea irigărilor frecvente. pH-ul compostului este, în general, neutru spre ușor acid, fiind benefic pentru majoritatea plantelor. În plus, compostul stimulează activitatea microorganismelor benefice din sol, contribuind la ciclul nutrienților și la suprimarea bolilor.
Tipuri de Materiale pentru Compostare
- Materiale bogate în carbon (maronii): Frunze uscate, paie, rumeguș ne tratat chimic, carton necerat, hârtie. Acestea oferă energia pentru microorganisme.
- Materiale bogate în azot (verzi): Resturi vegetale proaspete (iarbă tăiată, reziduuri de culturi), resturi de bucătărie (fructe, legume, zaț de cafea, coji de ouă), gunoi de grajd proaspăt (excluzând cel de la carnivore). Acestea furnizează azotul necesar dezvoltării microbiene.
Este important să se evite introducerea în compost a plantelor bolnave, a buruienilor cu semințe mature, a deșeurilor de carne sau lactate (care pot atrage dăunători) și a plantelor tratate cu pesticide.
Gunoiul de Grajd
Gunoiul de grajd, provenit de la animale carnivore, erbivore sau omnivore, este o sursă valoroasă de nutrienți, în special azot, fosfor și potasiu. Concentrația nutrienților variază în funcție de specia animalului, de regimul alimentar și de modul de gestionare.
Importanța Gunoiului de Grajd Maturat
Gunoiul de grajd proaspăt poate fi dăunător plantelor din cauza conținutului ridicat de amoniac, care poate arde rădăcinile, și a semințelor de buruieni ne germinată. Prin urmare, este crucial ca gunoiul de grajd să fie maturat înainte de utilizare. Maturarea implică stocarea gunoiului într-un loc aerisit pentru o perioadă de cel puțin 6-12 luni, permițând descompunerea substanțelor active și distrugerea semințelor de buruieni.
Gunoiul de Grajd Specific pe Specii
- Gunoi de grajd de vacă: Este considerat un îngrășământ echilibrat, cu o rată moderată de eliberare a nutrienților. Îmbunătățește structura solului și capacitatea de reținere a apei.
- Gunoi de grajd de cal: Este mai bogat în azot și potasiu decât cel de vacă și are o textură mai afânată, contribuind la aerarea solului. Se descompune mai rapid, fiind potrivit pentru solurile grele.
- Gunoi de grajd de oaie/capră: Este mai concentrat în nutrienți și se descompune rapid. Poate fi prea “fierbinte” pentru a fi aplicat direct pe rădăcinile plantelor tinere.
- Gunoi de grajd de pasăre: Este extrem de bogat în nutrienți, în special azot și fosfor. Necesită compostare atentă sau diluare semnificativă înainte de utilizare pentru a evita arsurile plantelor.
Gunoi de Pasăre
Gunoiul de pasăre, în special cel de găină, este unul dintre cele mai bogate îngrășăminte organice în nutrienți, fiind adesea mult mai concentrat decât gunoiul de grajd de la alte animale. Conține niveluri ridicate de azot, fosfor și potasiu, precum și micronutrienți esențiali.
Moduri de Utilizare ale Gunoiului de Pasăre
Datorită concentrației sale ridicate, gunoiul de pasăre trebuie utilizat cu prudență. Aplicarea directă, necompostată, poate provoca arsuri severe plantelor.
- Compostarea: Cea mai sigură metodă de utilizare a gunoiului de pasăre este prin compostare. Amestecat cu materiale bogate în carbon (paie, rumeguș, carton), gunoiul de pasăre poate produce un compost bogat în nutrienți și sigur pentru plante. Procesul de compostare ajută la descompunerea amoniacului și la reducerea riscului de arsuri.
- Infuzii/Plămădiri: Gunoiul de pasăre poate fi diluat în apă (aproximativ 1 parte gunoi la 10-20 părți apă) și lăsat la macerat timp de câteva săptămâni. Lichidul rezultat, după diluare suplimentară (1 parte lichid la 10 părți apă), poate fi utilizat pentru irigare. Această metodă asigură o eliberare controlată a nutrienților.
- În formă uscată (cu atenție): Gunoiul de pasăre uscat și mărunțit poate fi aplicat în doze mici, încorporat în sol la distanță de rădăcinile plantelor, în special în culturile cu cerințe mari de nutrienți.
Pericolele Utilizării Neadecvate
Utilizarea excesivă sau neadecvată a gunoiului de pasăre poate duce la:
- Arsuri ale rădăcinilor: Datorită conținutului ridicat de amoniac.
- Eutrofizare: Altfel spus, supra-fertilizare, care poate afecta echilibrul ecologic al solului și al apei subterane.
- Dezechilibrarea nutrienților: O concentrație prea mare de fosfor, de exemplu, poate interfera cu absorbția altor micronutrienți.
Alte Surse de Îngrășăminte Naturale
Pe lângă compost, gunoiul de grajd și gunoiul de pasăre, există o varietate de alte materiale organice care pot fi transformate în îngrășăminte eficiente și ecologice. Exploatarea acestor resurse contribuie la reducerea deșeurilor și la îmbunătățirea fertilității solului într-un mod sustenabil.
Resturi Vegetale și Alimentare
Resturile vegetale din grădină (frunze căzute, tulpini tăiate, buruieni fără semințe) și resturile alimentare din bucătărie (coji de legume și fructe, zaț de cafea, coji de ouă) sunt resurse excelente pentru compostare. Principiile de compostare standard se aplică și acestor materiale, cu mențiunea de a evita carnea, produsele lactate și grăsimile, care pot atrage dăunători și pot genera mirosuri neplăcute.
Importanța Varietății în Compost
Diversitatea materialelor organic introduse în compost asigură un spectru mai larg de nutrienți și elemente minerale. Frunzele bogate în carbon echilibrează materialele verzi bogate în azot, iar cojile de ouă, de exemplu, pot adăuga calciu, un nutrient important pentru dezvoltarea celulelor și prevenirea anumită boli a fructelor (cum ar fi putregaiul vârfurilor la roșii).
Tumbele de Cafea și Cojile de Ouă
Acestea pot fi folosite, în anumite condiții, chiar și direct, deși cea mai eficientă utilizare este în compost.
- Tumbele de cafea: Sunt o sursă de azot, fosfor, potasiu și micronutrienți. Pot fi adăugate direct în solul din jurul plantelor sau lăsate să se usuce și apoi încorporate. Ele pot, de asemenea, descuraja anumite dăunători, cum ar fi melcii.
- Cojile de ouă: După ce au fost spălate și uscate, cojile se mărunțesc fin și pot fi încorporate în sol. Ele furnizează calciu, un nutrient esențial pentru sănătatea celulară și pentru prevenirea apariției „putregaiului vârfului” la roșii, ardei și dovlecei. Mărunțirea fină îmbunătățește rata de descompunere și disponibilitatea calciului.
Făina de Oase și Făina de Pește
Acestea sunt îngrășăminte naturale bogate în fosfor și calciu (făina de oase) și, respectiv, azot și alte oligoelemente (făina de pește). Sunt excelente pentru a susține dezvoltarea rădăcinilor și înflorirea.
Utilizare și Beneficii
- Făina de oase: Eliberează fosfor lent în sol, fiind ideală pentru culturile care au nevoie de un aport constant de fosfor, cum ar fi legumele rădăcinoase și plantele cu flori. Conținutul de calciu ajută, de asemenea, la fortificarea structurii plantei. Se aplică prin încorporare în sol înaintea plantării sau în timpul perioadei de vegetație.
- Făina de pește: Oferă azot cu eliberare lentă și o gamă variată de micronutrienți. Este benefică pentru stimularea creșterii vegetative. Datorită mirosului său, este preferabil să fie utilizată primăvara, înainte ca activitatea insectelor să fie intensă. De asemenea, se aplică prin încorporare în sol.
Alge Marine (Fertilizatori pe bază de alge)
Algele marine sunt o sursă excelentă de micronutrienți, vitamine și hormoni de creștere naturali. Ele îmbunătățesc sănătatea plantelor, rezistența la stres (secetă, boli) și creșterea generală.
Avantajele Algelor Marine
Extractele din alge marine pot fi aplicate atât prin udare, cât și prin pulverizare foliară. Ele ajută la stimularea activității microbiene din sol, la îmbunătățirea absorbției nutrienților de către plante și la dezvoltarea sistemului radicular. Nu conțin sare de mare sau iod în cantități dăunătoare, fiind sigure pentru utilizare în grădinărit.
Aplicarea Corectă a Îngrășămintelor Naturale
Metoda de aplicare a îngrășămintelor naturale este la fel de importantă ca și alegerea sursei. O aplicare corectă maximizează beneficiile pentru plante și sol, prevenind totodată potențiale daune. Doza potrivită, momentul optim și tehnica de aplicare influențează semnificativ succesul fertilizării.
Momentul Aplicării
Momentul ideal pentru aplicarea îngrășămintelor naturale depinde de tipul de îngrășământ, de ciclul de viață al culturii și de nevoile nutriționale specifice.
Fertilizarea de Bază (Înainte de Plantare)
Majoritatea îngrășămintelor organice, cum ar fi compostul bine maturat și gunoiul de grajd compostat, sunt potrivite pentru fertilizarea de bază. Acestea se aplică primăvara sau toamna, înainte de cultivarea solului sau plantarea culturilor. Încorporarea lor adâncă în sol permite o descompunere etapizată și eliberarea nutrienților pe parcursul întregului sezon de creștere.
Pentru legumele cu o cerere mare de nutrienți sau pentru solurile sărace, se poate face o nouă aplicare a compostului sau a altor îngrășăminte organice cu eliberare lentă în timpul perioadei de vegetație.
Fertilizarea de Susținere (În Timpul Sezonului de Creștere)
Această etapă vizează suplimentarea nutrienților în funcție de stadiul de dezvoltare al plantelor. Pentru culturile care necesită un aport constant de nutrienți, se pot aplica îngrășăminte organice cu o eliberare mai rapidă sau lichide.
- Compost: Poate fi aplicat superficial în jurul plantelor, în special după ce acestea au prins rădăcini.
- Infuzii sau plămădiri (de găinaț de pasăre, bălegar, biostimulatori): Acestea sunt potrivite pentru fertilizarea de susținere, oferind nutrienți într-o formă ușor asimilabilă. Se aplică direct la rădăcina plantelor, evitând contactul cu frunzele, pentru a preveni arsuri.
- Făină de oase/pește: Pot fi încorporate superficial în sol în jurul plantelor, în special pentru culturile cu cerințe ridicate de fosfor sau azot.
Fertilizarea de Toamnă
Aplicarea unui strat gros de compost sau gunoi de grajd compostat toamna ajută la îmbunătățirea structurii solului pe timpul iernii și la asigurarea unei surse de nutrienți pentru primăvară. Această practică este deosebit de benefică pentru solurile grele și argiloase.
Metode de Aplicare
Modul în care îngrășământul este eliberat în sol influențează rata de absorbție de către plante și riscul de pierderi.
Încorporarea în Sol
Aceasta este cea mai comună și eficientă metodă pentru aplicarea majorității îngrășămintelor organice solide, cum ar fi compostul și gunoiul de grajd compostat. Îngrășământul este distribuit uniform pe suprafața solului și apoi încorporat prin arătură, discuit sau greblare, la o adâncime variabilă, în funcție de cultură și de tipul de sol. Această metodă asigură un contact bun între îngrășământ și sol, facilitând descompunerea și eliberarea nutrienților.
Pentru culturile deja plantate, încorporarea se poate face superficial, prin greblare sau cu o sapă, la distanță de baza plantei.
Aplicare Superficială (Mulcire)
Compostul bine maturat poate fi aplicat superficial ca mulci, în jurul plantelor. Acest strat de mulci nu doar că eliberează nutrienți pe măsură ce se descompune, dar ajută și la conservarea umidității solului, la suprimarea buruienilor și la menținerea unei temperaturi constante la nivelul rădăcinilor. Această metodă este deosebit de utilă pentru legumele cu rădăcini superficiale sau în perioadele secetoase.
Aplicarea Lichidă (Udare / Fertilizare Foliară)
Infuziile organice, extractele din alge marine sau îngrășămintele lichide obținute din compost fermentat pot fi aplicate prin irigare direct la rădăcină (fertirigare) sau pulverizate pe frunze (fertilizare foliară).
- Fertirigare: Se aplică prin sistemul de irigații sau manual, direct la baza plantelor. Această metodă oferă nutrienți într-o formă rapid asimilabilă, fiind utilă în perioadele de creștere intensă sau în cazul deficiențelor acute. Se impune o diluare adecvată pentru a evita arsurile.
- Fertilizare foliară: Soluția diluată este pulverizată pe frunze. Plantele absorb o parte din nutrienți direct prin suprafața frunzelor. Această metodă este eficientă pentru corectarea rapidă a deficiențelor de micronutrienți și pentru stimularea imediată a creșterii. Este important de aplicat dimineața devreme sau seara târziu, pentru a evita evaporarea rapidă și posibile arsuri solare.
Dozajul Potrivit
Stabilirea dozei corecte de îngrășământ natural este crucială. Prea puțin îngrășământ nu va aduce beneficiile scontate, în timp ce prea mult poate dăuna plantelor și solului.
Evaluarea Nevoilor Culturilor
Fiecare cultură are cerințe nutriționale specifice. Leguminoasele, de exemplu, au nevoie de mai puțin azot comparativ cu culturile cu frunze mari și rapide, cum ar fi varza sau porumbul. Legumele rădăcinoase au nevoie de fosfor pentru a dezvolta tuberculi, iar cele care produc fructe au nevoie de potasiu pentru coacere și calitate. Documentarea despre nevoile specifice ale fiecărei culturi este primul pas în determinarea dozei.
Analiza Solului
O analiză a solului oferă informații precise despre nivelul nutrienților existenți și pH-ul acestuia. Pe baza rezultatelor, se poate determina ce nutrienți sunt deficitari și în ce cantități este necesar să se suplimenteze. Acest lucru permite o fertilizare țintită și eficientă, evitând risipa de materiale și supradozarea.
Ghiduri Generale și Ajustări
Există ghiduri generale pentru aplicarea îngrășămintelor organice, dar acestea trebuie ajustate în funcție de tipul de sol (solurile nisipoase pierd nutrienții mai repede decât cele argiloase), de condițiile climatice și de experiența acumulată. Începeți cu doze recomandate și observați reacția plantelor. Dacă plantele prezintă semne de deficiență nutritivă sau, dimpotrivă, semne de arsuri (frunze uscate, margini arsuri), ajustați doza în sezoanele viitoare.
Îmbunătățirea Calității Solului pe Termen Lung
Utilizarea consecventă și corectă a îngrășămintelor naturale contribuie la o îmbunătățire substanțială și durabilă a calității solului, creând un mediu propice pentru creșterea sănătoasă a plantelor și pentru un ecosistem de sol echilibrat. Această abordare holistică se concentrează pe sănătatea pe termen lung a solului, nu doar pe hrănirea imediată a plantelor.
Creșterea Materiei Organice
Materia organică este “coloana vertebrală” a solului sănătos. Adăugarea regulată de compost, gunoi de grajd compostat și alte materiale organice crește conținutul de materie organică din sol. Aceasta este esențială pentru:
- Structura solului: Materia organică acționează ca un liant, aglutinând particulele de sol pentru a forma agregate stabile. Aceste agregate creează pori în sol, îmbunătățind drenajul, aerarea și penetrarea rădăcinilor.
- Capacitatea de reținere a apei: Materia organică are o capacitate excepțională de a absorbi și de a reține apa, acționând ca un rezervor în perioadele secetoase. Acest lucru reduce dependența de irigații și minimizează stresul hidric pentru plante.
- Capacitatea de schimb ionic (CEC): Materia organică contribuie semnificativ la CEC-ul solului, ceea ce înseamnă capacitatea solului de a reține și elibera nutrienți esențiali (cationi precum calciu, magneziu, potasiu). Un CEC ridicat previne pierderea nutrienților prin levigare.
Stimularea Activității Microorganismelor din Sol
Solul este un mediu viu, populat de o multitudine de microorganisme (bacterii, ciuperci, actinomicete) și organisme mai mari (lumi, artropode). Îngrășămintele naturale sunt o sursă de hrană pentru aceste organisme.
Rolul Microorganismelor
- Mineralizarea nutrienților: Microorganismele descompun materia organică complexă în compuși simpli, eliberând nutrienții într-o formă pe care plantele o pot absorbi (proces numit mineralizare).
- Fixarea azotului: Anumite bacterii din sol, în special cele simbiotice cu leguminoasele, pot fixa azotul atmosferic, transformându-l în forme utilizabile de către plante.
- Sinteza de substanțe benefice: Unele microorganisme produc antibiotice naturale, enzime și hormoni de creștere care ajută la sănătatea plantelor și la suprimarea bolilor.
- Biodegradarea poluanților: Microorganismele pot descompune anumite substanțe chimice nocive prezente în sol. Prin stimularea activității microbiale, îngrășămintele naturale contribuie la un sol mai sănătos și mai rezistent la boli.
Menținerea pH-ului Solului
Majoritatea îngrășămintelor organice, cum ar fi compostul, au un pH neutru spre ușor acid. Utilizarea lor regulată ajută la menținerea unui pH optim pentru majoritatea plantelor (între 6.0 și 7.0), unde nutrienții sunt cel mai ușor disponibili. Deși nu este un regulator de pH la fel de puternic ca varul sau sulful, aportul constant de materie organică contribuie la tamponarea pH-ului solului.
Reducerea Dependenței de Îngrășăminte Chimice
Prin cultivarea unui sol sănătos și bogat în materie organică, se reduce semnificativ nevoia de îngrășăminte chimice. Plantele cultivate în soluri fertile au un sistem radicular mai dezvoltat, o mai bună aprovizionare cu apă și o rezistență sporită la dăunători și boli, ceea ce duce la randamente comparabile sau chiar mai bune, fără impactul negativ asupra mediului asociat cu producția și utilizarea îngrășămintelor sintetice. Fertilizarea naturală nu doar hrănește plantele, ci și reface și îmbogățește solul, asigurând sustenabilitatea pe termen lung a sistemului agricol sau de grădinărit.
FAQs
Ce sunt îngrășămintele naturale?
Îngrășămintele naturale sunt substanțe organice sau minerale care sunt folosite pentru a îmbunătăți fertilitatea solului și pentru a hrăni plantele. Acestea pot include compost, gunoi de grajd, cenușă de lemn, făină de oase, făină de pește și alte materiale organice sau minerale.
De ce ar trebui să folosesc îngrășăminte naturale?
Îngrășămintele naturale sunt o opțiune ecologică și sustenabilă pentru îmbunătățirea solului și a plantelor. Acestea contribuie la menținerea echilibrului ecologic al solului și la reducerea impactului negativ asupra mediului înconjurător.
Cum să aplic îngrășăminte naturale în grădină?
Pentru a aplica îngrășăminte naturale în grădină, este recomandat să le distribuiți uniform pe sol și să le amestecați ușor cu solul. De asemenea, puteți folosi îngrășăminte naturale sub formă de soluții lichide, care se pot aplica direct pe plante.
Care sunt avantajele folosirii îngrășămintelor naturale?
Avantajele folosirii îngrășămintelor naturale includ îmbunătățirea fertilității solului, hrănirea plantelor cu substanțe nutritive esențiale, reducerea poluării solului și apei și promovarea unui mediu de creștere sănătos pentru plante.
Care sunt exemple de îngrășăminte naturale?
Exemple de îngrășăminte naturale includ compostul, gunoiul de grajd, cenușa de lemn, făina de oase, făina de pește, humusul, mălaiul, turba, zeama de urzici și alte materiale organice sau minerale care pot fi folosite pentru a hrăni solul și plantele.
