Lenea adolescenței îi scoate din minți pe părinți, îi încurcă pe profesori și îi face pe mulți adulți să tragă concluzii grăbite. Văd un copil care doarme mult, amână, se foiește, se uită în gol și spun imediat că nu vrea nimic de la viață. Numai că, de cele mai multe ori, lucrurile nu stau atât de simplu. În spatele lenei se adună adesea o energie fără direcție, o imaginație care nu și-a găsit încă locul și o neliniște pe care adolescentul nici el nu știe bine cum s-o numească.
Adevărul, dacă stai puțin cu el, e mai puțin moralizator și mai omenesc. Mulți adolescenți nu sunt lipsiți de putere, ci lipsiți de sens. Nu fug de efort în sine, ci de efortul care li se pare gol, străin, impus, fără nicio legătură cu ce le mișcă lor mintea și inima. De aici și până la eticheta de leneș e doar un pas, dar e un pas nedrept.
Tocmai de aceea întrebarea cum transformi lenea specifică adolescenței în putere creatoare merită un răspuns mai atent. Iar una dintre cele mai frumoase chei vine dintr-o poveste fantasy scrisă cu nerv, căldură și chef de aventură. În romanul lui Mihai Dan Bradu, ideea stariunilor deschide exact această ușă, aceea dintre amorțeală și creație, dintre amânare și rost.
Când lenea nu e defect, ci energie rămasă pe loc
Adolescența nu e o vârstă comodă, nici pentru cel care o trăiește, nici pentru cei din jur. Trupul se schimbă, vocea interioară se încarcă, rușinea apare din senin, orgoliul se umflă și se sparge în aceeași zi, iar sensibilitatea devine aproape dureroasă. Pe dinafară vezi un copil care stă întins pe pat. Pe dinăuntru, de multe ori, e un trafic continuu.
De aici pornește o mare neînțelegere. Adultul vede pasivitate. Adolescentul simte confuzie, oboseală, rezistență, uneori revoltă, alteori pur și simplu plictiseală față de tot ce nu îl atinge cu adevărat. El poate părea absent la teme și, în aceeași seară, să fie uluitor de prezent când desenează, când montează un clip, când construiește ceva într-un joc sau când vorbește două ore despre o idee care i s-a lipit de minte.
Asta schimbă toată discuția. Lenea adolescenței nu trebuie înțeleasă automat ca lipsă de valoare. Uneori este doar forță blocată. O putere care nu s-a întâlnit încă cu forma ei bună.
Fabrica abandonată, băieții, telefoanele și începutul unei treziri
În Drumul către o altă dimensiune, începutul are ceva foarte adevărat. Mihai, un băiat de treisprezece ani, stă cu prietenii într-o fabrică abandonată, se joacă pe telefoane, schimbă replici, pierde vremea și încearcă să nu intre în belele. Mamele îi trimit afară, aproape exasperate, ca să mai respire și alt aer decât acela din cameră. E o scenă care pare văzută de oriunde din prezent.
Și totuși, tocmai banalitatea aceasta îi dă forță. Autorul nu pornește de la un erou perfect, nici de la un adolescent exemplar, gata format, gata disciplinat. Pornește de la un băiat viu, ironic, uneori comod, prins între joacă, prietenie și acea moleșeală tipică vârstei. Așa începe și viața reală, nu în poze oficiale, ci în locuri puțin haotice, cu multă improvizație și cu chef de a amâna aproape orice.
Când apare groapa fără fund și când aventura se deschide, totul se schimbă. Nu pentru că băiatul primește o lecție morală și, brusc, devine altul. Ci pentru că intră într-o lume care îi cere să fie prezent. Când miza devine vie, lenea începe să se retragă singură.
Secretul stariunilor și de ce spune atât de mult despre adolescenți
Una dintre ideile cele mai reușite din carte apare odată cu stariunii. Sunt mici, albaștri, inventivi, capabili să creeze dispozitive puternice și surprinzătoare. Au minte bună, imaginație, fler tehnic și un fel de bucurie a construcției care îi face memorabili. Numai că au și un defect foarte omenesc. Sunt extrem de leneși.
Aici stă, de fapt, frumusețea metaforei. Stariunii nu sunt goi pe dinăuntru. Nu sunt lipsiți de talent. Nu sunt slabi. Din contră, au în ei resurse mari, dar aceste resurse nu se transformă singure în faptă. Între idee și lucru făcut se așază somnul, amânarea, plăcerea repausului, tentația de a lăsa pe mâine.
Cam așa sunt și mulți adolescenți. Au imaginație de prisos, intuiesc repede, le vin asocieri pe care adulții nu le mai văd, pot inventa lumi, glume, povești, montaje, desene, soluții. Dar, dacă nu apare un rost suficient de puternic, talentul adoarme peste el însuși. Nu moare, nu dispare, doar se culcă puțin prea des.
De aici vine și răspunsul cel mai scurt la întrebarea acestui text. Transformi lenea adolescenței în putere creatoare atunci când imaginația întâlnește un sens real, o provocare personală și un cadru în care tânărul simte că ce face îl reprezintă. Fără asta, totul rămâne la nivel de potențial.
Sensul mișcă mai mult decât presiunea
Mulți părinți încearcă să scoată adolescenții din inerție prin presiune. Unii reușesc pe termen scurt. Cei mai mulți obțin fie un conflict continuu, fie o ascultare rece, care se sparge la prima ocazie. Problema e că presiunea poate urni corpul, dar rareori aprinde mintea.
În schimb, sensul lucrează altfel. Când adolescentul înțelege de ce face un lucru și simte că acel lucru are legătură cu el, cu gusturile lui, cu orgoliul lui bun, cu visul lui, ritmul se schimbă. Băiatul care amână la nesfârșit o compunere obligatorie poate petrece ore întregi construind o poveste într-un joc. Fata care pare absentă la curs poate umple un caiet întreg cu observații, desene sau pagini de jurnal fără să o împingă nimeni din spate.
De aceea, uneori întrebarea bună nu este de ce ești atât de leneș, ci ce te aprinde cu adevărat. Ce te scoate din moleșeală fără ceartă. Ce activitate te face să uiți de telefon, de oră, de tot. De acolo începe drumul spre puterea creatoare, iar răspunsul nu seamănă la toți.
Joaca serioasă, drumul cel mai firesc spre creație
Adolescenții intră mai ușor în muncă prin joacă decât prin solemnitate. Aici romanul lui Mihai Dan Bradu simte bine pulsul vârstei. Aventura nu e împachetată didactic, nu sună a predică și nici nu încearcă să fie o lecție înfoiată. E vie, mobilă, cu replici sprintene, cu obiecte misterioase, cu situații care cer reacție.
Așa funcționează și în viața de zi cu zi. Dintr-un joc poate ieși un interes pentru design, programare sau construcție narativă. Din clipurile făcute de probă poate apărea gustul pentru montaj. Din pasiunea pentru desen poate ieși ilustrație serioasă, iar din orele petrecute în jurul unei povești poate să apară, cine știe, chiar un scriitor.
Când plăcerea și disciplina încep să se atingă, apare ceva valoros. Efortul nu mai pare o corvoadă, ci o prelungire a entuziasmului. Cam aici se produce mica mutație, aceea în care adolescentul nu mai simte că muncește pentru că e obligat, ci pentru că vrea să vadă până unde îl duce propria idee.
Prietenia scoate talentul din amorțeală
Adolescența se trăiește mai ales în grup. Prietenii pot fi influență proastă, sigur că da, dar pot fi și motor extraordinar. În roman, Mihai nu trece singur prin tot ce i se întâmplă. Relațiile dintre personaje dau ritm, tensiune, curaj și chiar un soi de răspundere pe care omul singur o amână prea ușor.
Asta se vede și în viața reală. Un adolescent lăsat singur cu proiectele lui poate să amâne la nesfârșit. Același adolescent, dacă are încă doi prieteni alături și un obiectiv comun, începe să se miște altfel. Apare dorința de a nu-i încurca pe ceilalți, apare competiția bună, apare râsul care face munca suportabilă.
Uneori, creativitatea nu are nevoie de un mentor spectaculos, ci doar de o mică echipă. De doi sau trei oameni care cred în aceeași joacă și o iau în serios suficient cât să o ducă până la capăt. Asta sparge mult mai repede lenea decât zece discursuri despre viitor.
Odihna nu trebuie confundată cu ratarea
Mai e un lucru pe care îl uităm prea des. Nu orice adolescent care doarme mult sau se mișcă greu este leneș în sensul clasic. Uneori e obosit, copleșit, stresat, aglomerat emoțional, chiar dacă nu știe să spună asta limpede. Trăiește intens, se compară, se teme că nu e destul, se rușinează repede și se apără prin aparentă nepăsare.
Dacă îi repeți zilnic că e leneș, riști să-i lipești eticheta de piele. Într-un fel trist, începe să joace rolul pe care i l-ai dat. De aceea e mai sănătos să separi repausul firesc de amorțeala care devine obicei. Prima trebuie înțeleasă. A doua trebuie lucrată cu răbdare.
Și aici ajută pașii mici. Un proiect concret, o rutină modestă, o pagină scrisă, un desen dus până la capăt, un capitol citit, o idee notată și continuată a doua zi. Nu pare spectaculos, dar exact din aceste lucruri mici se naște, încet, o disciplină care nu mai sperie.
De ce această carte merită citită și promovată
Romanul “Drumul catre o alta dimensiune” de Bradu Mihai Dan are meritul rar de a vorbi despre adolescență fără superioritate și fără ton prefăcut. Îi lasă pe tineri să fie vii, glumeți, stângaci, uneori comozi, alteori neașteptat de curajoși. Tocmai de aceea, povestea respiră bine și se citește cu ușurință.
În plus, cartea funcționează și ca aventură, și ca oglindă pentru părinți, profesori sau adolescenți care încearcă să înțeleagă de ce o energie atât de mare poate părea uneori blocată. Dacă citești atent, vezi clar că autorul nu condamnă această vârstă, ci o înțelege din interior. Aici e farmecul ei.
Cartea se poate achiziționa online de pe Carturesti.ro și Libris.ro, iar lucrul acesta merită spus limpede, fiindcă vorbim despre un debut care a atras deja atenția. Autorul a primit premiul pentru Carte de debut din partea Ligii Scriitorilor din România, iar premiul i-a fost înmânat în cadru festiv de președintele Ligii, domnul Al. Florin Țene. E o recunoaștere importantă și, sincer, deloc întâmplătoare.
Ce rămâne, de fapt, din secretul stariunilor
Dacă ar fi să strâng totul într-o singură idee, aș spune așa. Adolescentul care pare leneș nu este, în multe cazuri, un teren sterp, ci un atelier încă neluminat bine. Înăuntru sunt unelte, scântei, planuri, fragmente de lumi și poate chiar mai mult talent decât bănuim, doar că toate stau sub o pătură de amânare.
Ce aprinde atelierul acela nu e frica. Nu sunt nici predicile interminabile. Aprinderea vine din sens, din joacă serioasă, din prietenie, din ritm, dintr-o provocare care îl face pe adolescent să simtă că merită să iasă din starea lui moale și să se pună la treabă.
Asta spun, în fond, și stariunii. Nu că lenea ar dispărea miraculos, ci că poate fi convertită. Poate deveni timp de dospire, visare fertilă, energie care se adună înainte să explodeze frumos într-un lucru făcut bine. Când apare chemarea potrivită, până și cel mai somnoros adolescent poate să te surprindă.
Casetă editorială
Drumul către o altă dimensiune este semnat de Mihai Dan Bradu și a apărut la Editura Ecou Transilvan, la Cluj-Napoca, în 2024.
Volumul are 174 de pagini, ISBN 978-630-311-221-3 și face parte din seria Călătorie spre început.
Autorul a fost distins cu premiul pentru Carte de debut oferit de Liga Scriitorilor din România, premiu înmânat de Al. Florin Țene.
Cartea poate fi comandată online de pe Carturesti.ro și Libris.ro.
